De ce uneori dinții din spate nu se ating complet după tratamentul ortodontic?

Mai întâi stabilim cauza

Ai terminat tratamentul ortodontic, dinții sunt drepți și zâmbetul arată bine, dar când închizi gura simți că anumiți dinți din spate nu se ating.

Este o situație care poate apărea după tratamentul ortodontic, inclusiv după tratamentul cu alignere transparente. Important este că lipsa unui contact nu înseamnă automat nici că tratamentul ortodontic a fost greșit, nici că dintele trebuie imediat „înălțat” cu o plombă sau cu o restaurare ceramică.

Primul lucru pe care trebuie să îl stabilim este de ce nu se ating dinții.

Uneori problema este încă ortodontică și poate necesita finisarea tratamentului. Alteori poziția dinților este corectă, însă forma, dimensiunea sau uzura lor nu permit obținerea contactelor dorite. Abia în această a doua situație poate apărea indicația unei restaurări aditive.

Poziția dintelui și forma dintelui sunt două lucruri diferite

Tratamentul ortodontic poate modifica poziția unui dinte în os.

Îl poate deplasa, roti, intruda sau extruda în anumite limite biologice.

Ortodonția nu poate însă reconstrui structura dentară care s-a pierdut prin uzură și nu poate modifica prin ea însăși anatomia unui dinte prea mic sau atipic.

De aceea, la finalul unui tratament ortodontic putem întâlni două situații foarte diferite:

1. Dintele nu se află încă în poziția ortodontică potrivită.

În această situație tratamentul este în primul rând ortodontic.

2. Dintele se află într-o poziție satisfăcătoare, dar forma lui nu permite realizarea contactului ocluzal dorit.

În acest caz putem discuta despre tratament restaurativ.

Diferența este esențială, deoarece nu este corect să compensăm prin restaurări o poziție dentară care ar trebui încă modificată ortodontic.

Ce este „posterior open bite”?

Atunci când dinții posteriori superiori și inferiori nu ajung în contact la închiderea gurii vorbim, în funcție de situația clinică, despre o ocluzie deschisă posterioară (posterior open bite). Un singur contact absent nu este suficient pentru a stabili acest diagnostic.

În tratamentul cu alignere transparente, această situație este bine descrisă în literatura ortodontică.

O sinteză narativă publicată în 2026 arată că apariția ocluziei deschise posterioare reprezintă o problemă cunoscută în terapia cu alignere și poate avea mai multe mecanisme, inclusiv efecte biomecanice nedorite asupra dinților posteriori.

Printre factorii care trebuie evaluați se pot afla:

• intruzia nedorită a unor dinți posteriori;
• efectul acoperirii ocluzale produse de alignere;
• neadaptarea completă a alignerelor la dinți sau exprimarea incompletă a mișcărilor planificate (tracking);
• contacte premature în alte zone;
• modificări produse în timpul expansiunii sau coordonării arcadelor;
• poziția verticală finală a dinților;
• anatomia și uzura suprafețelor ocluzale.

De aceea, simpla constatare că „molarul nu se atinge” nu este suficientă pentru alegerea tratamentului.

Uneori contactele se pot îmbunătăți după terminarea ortodonției

După finalizarea tratamentului activ poate apărea fenomenul numit occlusal settling.

În perioada de contenție, contactele se pot modifica progresiv. Evoluția trebuie urmărită de ortodont; nu se întrerupe purtarea contenției din proprie inițiativă.

Totuși, settling-ul nu trebuie considerat o soluție universală.

Un studiu care a urmărit pacienți tratați cu alignere și aparate fixe timp de șase luni după terminarea tratamentului a arătat că distribuția contactelor se poate modifica, dar anumite asimetrii pot persista.

În cazurile cu posterior open bite asociat alignerelor pot fi necesare inclusiv etape suplimentare de finisare ortodontică.

Un studiu prospectiv publicat în 2026 a arătat că elasticele verticale de settling pot îmbunătăți contactele ocluzale posterioare în anumite situații.

Când problema poate deveni restaurativă?

Să presupunem că evaluarea comună confirmă o poziție satisfăcătoare a premolarilor și molarilor.

La examinare observăm însă că unul dintre dinți are cuspizii uzați și este anatomic mai scurt decât ar trebui.

Putem avea, de exemplu:

• uzură ocluzală;
• abraziune sau eroziune;
• pierdere de structură dentară;
• obturații vechi care au modificat anatomia;
• fracturi;
• anomalii de formă;
• discrepanțe de dimensiune dentară;
• dinți care necesită deja reconstrucție protetică.

În asemenea situații, deplasarea suplimentară a dintelui doar pentru a „căuta contactul” nu este întotdeauna cea mai potrivită soluție.

Poate fi mai conservator să păstrăm poziția ortodontică și să reconstruim anatomia pierdută.

Cum stabilim cauza?

Evaluarea post-ortodontică poate include:

examen clinic, fotografii, scanări intraorale, analiza contactelor la închidere și în mișcările mandibulei, evaluarea formei dentare și a gradului de uzură și, în cazurile complexe, o planificare restaurativă prin wax-up.

În cazurile de reabilitare extinsă trebuie analizată funcția întregului sistem masticator, nu doar existența unui punct de contact izolat.

Poziția dinților, anatomia lor, starea țesuturilor de susținere și funcția sunt evaluate împreună. Uneori sunt necesare atât finisarea ortodontică, cât și restaurări; cele două nu se exclud.

Dacă este nevoie de restaurare, ce putem adăuga pe dinte?

În funcție de situație, reconstrucția poate fi realizată prin:

• rășină compozită directă;
• restaurare indirectă din compozit;
• ceramică vitroasă, precum disilicatul de litiu;
• alte materiale ceramice;
• zirconia, în indicații atent selectate;
• restaurări de tip onlay, overlay sau occlusal veneer/table-top;
• coroană, dacă dintele are deja o pierdere structurală suficient de mare încât o restaurare parțială să nu fie indicată.

Nu alegem materialul doar în funcție de rezistență.

Contează cantitatea de smalț și dentină disponibilă, dimensiunea defectului, grosimea necesară restaurării, substratul pe care vom realiza adeziunea, poziția marginii, solicitările funcționale și posibilitatea de reparare ulterioară.

Concluzie

După tratamentul ortodontic, un dinte care nu se atinge cu antagonistul nu trebuie automat „înălțat”.

Întrebarea corectă este:

dintele trebuie încă mutat sau trebuie reconstruit?

Dacă poziția este problema, este necesară reevaluarea ortodontică.

Dacă poziția este corectă, dar anatomia dintelui nu permite o funcție satisfăcătoare, tratamentul restaurativ poate completa ceea ce ortodonția nu poate crea: forma dentară.

Mai multe despre reabilitări

Reabilitări post-ortodontice · Reabilitări complexe